Gică Craioveanu, momente unice alături de fanii Universității Craiova: „Mi-am dat seama cât de bătrân sunt!”

Gică Craioveanu, momente unice alături de fanii Universității Craiova: „Mi-am dat seama cât de bătrân sunt!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Craioveanu mai speră să o vadă pe Universitatea Craiova campioană și le-a dat speranțe fanilor, pe care i-a întâlnit la aniversarea de 73 de ani. Fostul mare jucător din Bănie este optimist mai ales după victoria cu Rapid, scor 2-1.

Într-o zi specială pentru olteni, Craioveanu a trăit momente unice alături de fani.

O serie de evenimente au fost iniţiate de Universitatea Craiova cu prilejul aniversării a 73 de ani de existenţă. Ziua a început la cantonamentul echipei, din Lunca Jiului, unde fanii au fost invitaţi să vadă locul în care fotbaliştii Ştiinţei se pregătesc de multe decenii. „Au venit mulţi copii, cu speranţe că vor ajunge ca Sorin Cârţu, Pavel Badea. Mulţi dintre puşti mi-au spus „Săru’ mâna”, atunci mi-am dat seama cât de bătrân sunt”, a spus Craioveanu, în stilul caracteristic. În acest moment, procesul dintre cele două grupări din Bănie nu este închis definitiv.

Gică Craioveanu așteaptă titlul în Bănie: „Am văzut o repriză secundă senzațională!”

Giă Craioveanu mai speră la titlu, dar este conștient că rivalele s-au întărit și ele, după ce Dan Petrescu a revenit la CFR Cluj, iar Edi Iordănescu a preluat-o pe FCSB.

„Echipa noastră pare că a început să joace, am văzut o repriză secundă senzaţională în meciul de pe Arena Naţională, cu Rapid. Să vedem cum se adaptează noii jucători, fiindcă grupul este unul bun, unul sănătos, care primeşte cu braţele deschise orice jucător care vine la echipă.

Speranţe sunt, echipă este, dar rămâne de văzut şi ce fac adversarele, fiindcă CFR Cluj mi se pare la fel de puternică precum în anii trecuţi, a revenit şi Dan Petrescu acum… De asemenea, FCSB, chiar dacă nu a început bine campionatul, are şi ea potenţial, au mai venit jucători”, a spus Gică Craioveanu.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Vestea care îi “îngroapă” pe șoferi în datorii. Urmează creșteri uriașe
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Anamaria Prodan, toate detaliile despre nunta cu Gavril. Cine va cânta și unde se va organiza
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este doar un număr…”
Ce vedetă din România se iubește cu un puștan cu 22 de ani mai tânăr ca ea: „Pentru noi este…
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Maghiarii au pus pe jar toată Transilvania. Este scandal total în politică: Este o creatură hidoasă
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×